Documentaţia pentru Drumul Expres Focşani-Brăila, transmisă la ANAP / CNIR: Investiția ajunge la aproximativ un miliard de euro

Documentaţia pentru Drumul Expres Focşani-Brăila, transmisă la ANAP / CNIR: Investiția ajunge la aproximativ un miliard de euro
Publicat: 01/09/2024, 16:28
Actualizat: 01/09/2024, 16:34

Compania Naţională de Investiţii Rutiere a transmis, spre validare, Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), documentaţia pentru proiectarea şi execuţia Drumului Expres Focşani – Brăila, o investiţie estimată la aproximativ un miliard de euro, finanţată din fonduri europene.

Potrivit CNIR, Drumul Expres Focșani-Brăila va avea o lungime de 73 kilometri, iar durata contractului va fi de 42 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție.

Drumul Expres Focșani-Brăila va asigura legătura între Autostrada Moldovei Ploiești-Pașcani (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila-Galați (DEx 6), Tulcea și Constanța, iar contractul pentru proiectare și execuție va fi publicat în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP) într-un singur lot, devenind astfel, cel mai lung tronson de Drum de Mare Viteză care va fi construit în cadrul unui singur contract, a declarat Directorul General al CNIR, Gabriel Budescu.

Șeful CNIR a explicat că la baza acestei decizii au stat mai multe criterii.

Este o zonă de câmpie unde managementul de șantier trebuie foarte bine gândit, inclusiv sursele pentru materialele de umplutură. Din acest motiv, dar și pentru a optimiza execuția efectivă a șantierului am decis să-l scoatem la licitație într-un singur lot. Asta nu înseamnă că viitorul antreprenor nu va putea da în trafic segmente din acest drum care vor avea descărcări și vor funcționa independent.

Totodată, am ales câteva criterii ce reprezintă un element de noutate pentru o asemenea lucrare de infrastructură, criterii care se vor regăsi în documentația de atribuire, a adăugat el.
Drumul Expres va avea două benzi pe sens, acostament consolidat și parapete de beton tip New Jersey pentru zona mediană. Pe traseu sunt prevăzute șase noduri rutiere și 57 de structuri (poduri și pasaje).
În punctajul pentru licitație, CNIR a inclus criterii sociale (angajarea forței de muncă din plan local) și pentru protecția mediului. După validarea de către ANAP, contractul va fi vizibil și în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
CITEȘTE ȘI:
Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Efectele propagandei Kremlinului asupra soldaților ruși: Val uriaș de sinucideri pentru a nu se preda
Prezentatoare TV, trimisă la psihiatrie! S-a ales cu brățară la picior, după ce a terorizat...
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
Turiștii se plâng: „Turcia va fi goală în câțiva ani”. Ce îi nemulțumește: „M-am simțit...
ULTIMA ORĂ! Fostul preot Visarion Alexa, condamnat la închisoare!
Orașul care este cel mai bine păstrat secret al Europei. Ape turcoaz, poduri emblematice și...
Primele imagini cu Radu Mazăre alături de familie și de prieteni! Ce au făcut, în...
Cum arată Angelina Jolie, la 49 de ani, după ce a ales să-și taie sânii,...
Produsul pe care românii îl comandă o dată la două zile. Un bărbat din Constanţa...
Ce s-a întâmplat cu Luiza Melencu. Cutremur în cazul Caracal! Bunicul fetei aruncă bomba
Tot ce trebuie să știi despre recalcularea pensiilor 2024: Noua Lege a pensiilor aduce modificări...
Doliu în showbiz! Grasu a murit după ce s-a prăbușit de pe scenă!
Codul Rutier 2024: La ce distanță poți parca de trecerea de pietoni?
Armata israeliană a găsit şase cadavre într-un tunel Hamas care aparţin unor ostatici
AVENTURA amoroasă pe care Barbra Streisand nu o va uita niciodată
Veste tristă despre Bruce Willis. Fiica actorului a anunțat acum
Tragerea Loto, 1 septembrie. Ce combinații! Incredibil!
Tristan Tate, surprins la cină alături de o ispită de la Insula Iubirii, sezonul 8!...
Unde sunt, de fapt, Alexandra și Luiza. Monstrul din Caracal a spus totul!
Alin Oprea, dezvăluiri dureroase despre tatăl său: „Tatăl meu nu a venit nici măcar la...
Ion Țiriac, surprins de rugămintea lui David Popovici: "Cum adică, mă?"
BANCUL ZILEI. Vizita la spital l-a lăsat pe Bulă fără apetit sexual: Nu înțelegem!
Harold Prince, Prințul de pe Broadway. Omul cu cele mai multe Premii Tony